Alice în Țara Minunilor

Alice în Țara Minunilor

    În 2017 s-au împlinit 152 de ani de la apariţia poveştii Alice în Ţara Minunilor. Naraţiunea s-a integrat în cultura populară, inspirând numeroase proiecte artistice. Deşi autorul a dedicat povestea unui copil anume, lui Alice Liddell, textul a devenit ghidul tuturor celor care se pregătesc să devină adulţi. Învăţăturile ilustrate sunt necesare oricărui copil anxios vizavi de lumea celor mari. Din acest motiv, urmează să împărtăşesc cu voi lecţiile pe care le-am dobândit urmărindu-l pe iepurele cu vestă şi ceas.
    Pentru un copil este la îndemână să ignore normalitatea. Multe dintre regulile lumii noastre îi pot părea absurde şi plictisitoare. Fiindcă acceptăm şi ne adaptăm la absurdul Țării Minunilor, observăm că povestea nu este decât o parodie a lumii adulţilor. În faţa ei râdem fără sfială, fiindcă oricum urmează să participăm la ea în curând. Absurdul are şi el o logică, astfel că ordinea poate fi găsită chiar şi acolo unde par să patroneze anarhia şi nebunia. Găsind logica absurdului ne este mult mai uşor să ne adaptăm la situaţiile confuze, urmând să le depăşim neafectaţi.
   Ne îmbogăţim constant vocabularul. În Țara Minunilor ne obişnuim cu variatele sensuri pe care le capătă un cuvânt. Ne confruntăm cu ghicitori, întrebări retorice şi confuzii generate de omonimie. Ironiile şi sofismele ne plasează pe un alt nivel de comunicare, pe care adulţii îl stăpânesc cel mai bine. Întâlnim atâtea planuri ale unui discurs, încât pare imposibilă transmiterea mesajului corect. Învăţăm să fim, după caz, ludici sau exigenţi cu formele limbajului, în încercarea de a ne traduce universul interior.
  Am învăţat să nu-i judec pe ceilalţi, oricât de excentric ar fi comportamentul lor. Fiecare formă de manifestare a personalităţii este fascinantă. Pălărierul Nebun, ca personificare a nebuniei, ne arată un fel de a fi privilegiat, deoarece ignoră normalitatea în care credeam înainte de această lectură. El se prezintă aproape de excitaţia maniacală, cu o veselie exagerată pe care o maschează în cântece şi dans. Acceptăm inclusiv propria nebunie, manifestată în gândire sau în discurs. Până la urmă, viaţa este spaţiul în care exersăm roluri dintre cele mai curioase.
    În conluzie, recomand cartea Alice în Țara Minunilor.❤